Premierul vrea ca alocația copiilor să se dea DIFERENȚIAT, în funcție de veniturile părinților. Precaută, doamna ministru al Muncii întreabă CCR: „Alocația e un drept universal egal?”

Premierul vrea ca alocația copiilor să se dea DIFERENȚIAT, în funcție de veniturile părinților. Precaută, doamna ministru al Muncii întreabă CCR: „Alocația e un drept universal egal?
Publicat: 28/05/2015, 14:41

„Am făcut o adresă către Curtea Constituțională prin care vrem să știm dacă acest drept universal înseamnă un cuantum al alocației egal pentru toți copiii sau faptul că toți copiii pot să primească o alocație, dar putem să dăm și diferit în funcție de nevoile copiilor care vin din familiile defavorizate. În ceea ce privește alocația de stat, vrem să știm foarte clar dacă acest drept universal se aplică fără discriminare în ceea ce privește cuantumul sau se poate face diferențiat în funcții de nevoile copilului”, a declarat, joi, ministrul Muncii, care a precizat că săptămâna viitoare va trimite această adresă.

Miercuri, premierul Ponta a afirmat că ideea unei alocații egale pentru toți copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferențiere în funcție de venitul părinților, arătând că ar fi preferat să urce alocația peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici și să nu o dubleze și pentru cei cu venituri suficiente.

El s-a referit la viitorul nivel al alocației pentru copii, dublată în Parlament de la 42 lei la 84 lei, de mai multe ori cu expresia „82 de lei.”

„Opinia mea este că alocația pentru copii trebuie să fie diferențiată, în funcție de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puțini și 82 de lei pentru o familie care are posibilități nu contează, probabil că nici nu-și încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aș fi preferat să dau nu 82, ci, nu știu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) și să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinții venituri suficiente și la care cei 42 de lei nu contează”, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

În urmă cu o săptămână, deputații au aprobat un amendament al PNL privind majorarea alocației de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.

Ponta a spus atunci că Guvernul și PSD susțin majorarea alocației de stat pentru copii și nu se pot opune acestui principiu, dar inițiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanțare în condițiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Ulterior, liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuția voturilor pentru amendamentul de dublare a alocațiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparținut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD și deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că și-a propus să promulge legea care prevede dublarea alocațiilor pentru copii pe 1 iunie, dacă ajunge în timp util la Cotroceni.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Călin Georgescu, întâlnire cu jurnaliștii în fața casei. Ce spune candidatul independent despre Elena Lasconi:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?